EXCLUSIV – Becali, chemat pe ‘nepusă masă’ la negocieri pentru un fotbalist cu un record unic în România! **”Nu știu ce-i în capul lui, vrea la Steaua. Dacă Reghe îl dorește, îl aștept pe Gigi cu oferta!”

EXCLUSIV - Becali, chemat pe 'nepusă masă' la negocieri pentru un fotbalist cu un record unic în România! **
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Niță a căzut în dizgrația oficialilor Chiajnei, deoarece nu acceptă prelungirea contractului. Chiar dacă a fost eroul ilfovenilor în partida de Cupă, cu Steaua, goalkeeper-ul de 25 de ani a fost „tras pe linie moartă”.

Culmea, primarul formației antrenate de Ilie Stan îl suspectează pe portar că refuză să parafeze un nou contract din cauza faptului că roș-albaștrii l-ar dori, dar le transmite acestora că fair-play ar fi să se așeze la masa negocierilor în loc să aștepte ca Niță să devină liber de contract.

Îmi pare rău de Florin Niță. Ce mă deranjează e faptul că el a uitat de unde a plecat. Practic, l-am luat de pe stradă, nu avea nici după ce bea apă, nu auzise nimeni de el, iar acum când vrem să-și prelungească contractul el nu vrea. Nu știu ce-i în capul lui, el crede că va ajunge la Steaua. Dacă cei de acolo îl doresc, le transmit că îi aștept la negocieri. Am mai dat jucători la Steaua și nu văd de ce nu am putea discuta dacă Reghe îl vrea. Nu pot să țin pe nimeni cu forța. În iarnă intră în ultimele șase luni de contract și putem discuta cu Steaua„, a declarat pentru ProSport Mircea Minea.

Niță este cel mai vechi om din lotul Chiajnei și a devenit singurul jucător din istoria campionatului românesc care a evoluat în primele patru eșaloane pentru același club! Niță a ajuns la Concordia în 2006 și, treptat, a apărat pentru echipa ilfoveană în divizia a treia, a doua și, începând cu 2011, în prima ligă. Meciul din Cupă cu Steaua părea apogeul carierei, dar totul s-a năruit a doua zi, când jucătorul nu a fost de acord cu noul contract oferit.

Adi Popa, achitat

Gigi Becali i-a plătit primarului Chiajnei, conform înțelegerii, suma de transfer pentru Adi Popa. „Gigi a fost om de cuvânt și a plătit la timp. După ce i-am spus că doresc toată suma de transfer și ne-am înțeles și asupra datei am primit 494.000 de euro pentru transferul lui Popa.„, a mai spus Minea.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×